Cabinet avocatura - Birou avocatura - ProAvocatura

Riscul contractului translativ de proprietate

30 Noiembrie 2012

Riscul contractului translativ de proprietate a fost si este in continuare o chestiune care a dat nastere la multe discutii si comentarii in literatura juridica de specialitate.

Dupa cum stiti, in vechea reglementare, transferul dreptului de proprietate in ceea ce priveste contractele translative de proprietate asa cum este vanzarea-cumpararea, se realizeza in momentul incheierii acordului de vointa intre cele doua parti. Independent de momentul predarii bunului, cumparatorul dobanditor al bunului suporta riscul pieirii fortuite a acestuia din chiar momentul incheierii contractului. Vanzatorul, desi nu a predat bunul cumparatorului, nu mai suporta riscul contractului, acesta din urma fiind obligat sa achite pretul vanzarii.

Diferit de vechea reglemantare, noua reglemantare ofera o abordare mult mai clara in ceea ce priveste riscul in contractele translative de proprietate.

Textul de lege din Noul Cod Civil care abordeaza riscul contractului translativ de proprietate  este art. 1274.

Potrivit acestui articol, cat timp bunul nu este predat, riscul contractului translativ de proprietate il are debitorul obligatiei de predare, chiar daca transferul proprietatii a fost realizat.

De exemplu, in cazul contractului de vanzare-cumparare, riscul contractului ramane in seama vanzatorului sau transmitatorului, acesta subzistand in sarcina sa chiar daca proprietatea a fost deja transferata.

Putem interpreta aceasta prevedere ca fiind aplicarea practica a disocierii clare dintre momentul transferului dreptului de proprietate si transferul riscului pieirii fortuite a bunului. Prin urmare, potrivit noii reglementari din Noul Cod Civil, riscul se transmite prin predarea bunului si nu prin transmiterea dreptului.

Trebuie mentionat insa ca de la aceasta regula se poate deroga prin conventia partilor.

Daca bunul a pierit fortuit, solutia este diferita insa cat se poate de simpla si clara in sensul ca debitorul obligatiei de predare pierde dreptul la contraprestatie, iar daca a primit-o, este obligat sa o restituie. De exemplu, in cazul vanzarii-cumpararii, vanzatorul nu va mai avea dreptul sa ceara plata pretului bunului vandut iar daca a incasat deja pretul, este obligat sa il restituie avand in vedere ca el nu mai poate pune la dispozitie bunul vandut.

Noul Cod Civil prevede totusi si o exceptie de la aceasta regula a suportarii riscului de catre debitorul obligatiei de predare, si anume dobanditorul preia riscul pieirii fortuite a bunului daca acesta a fost pus in intarziere (punerea dobanditorului in intarziere are loc atunci cand i s-a solicitat in scris sa isi ridice bunul dobandit).

Dobanditorul nu se poate insa libera chiar daca ar dovedi ca bunul ar fi pierit si daca obligatia de predare ar fi fost executata la timp.

Dispoziţiile art. 1.274 din Noul Cod Civil privitoare la transferul riscurilor in contractele translative de proprietate se aplica numai contractelor incheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.